FC Koln și Fortuna Dusseldorf se înfruntă astăzi, de la ora 19:00, pe RheinEnergie Stadion într-un derby al Rhinului, care închide etapa a 27-a din Bundesliga. În acest moment, cele două rivale sunt despărțite de zece puncte în clasament, iar oaspeții nu își permit un eșec în încercarea de a ieși din zona periculoasă.
Fortuna este neînvinsă de patru runde, aceasta fiind cea mai lungă serie invincibilă a clubului din ultimele 16 luni și va încerca să repete victoria din tur, când s-a impus cu 2-0. Asta, deși nu îl va avea între buturi pe americanul Zack Steffen, care și-a agravat accidentarea la genunchi și ar putea să nu mai joace până la finalul stagiunii, când îi expiră împrumutul de la Manchester City. În același timp, trupa lui Uwe Rosler nu se va putea baza nici pe Kaan Ayhan, suspeendat.
Cei din Dusseldorf speră într-o revenire la viață a golgeterului Rouwen Hennings, autor a 11 reușite în acest sezon, dar care nu a mai punctat de nouă meciuri în Bundesliga. Căpitanul Fortunei a înscris, însă, în meciul din tur cu Koln și va căuta să prelungească seria nefastă a rivalilor în jocurile disputate cu tribunele goale. În cele două partide disputate fără spectatori, „țapii” au pierdut cu Borussia Monchengladbach, 1-2, și au remizat cu Mainz, scor 2-2.
Deși se află în a doua jumătate a ierarhiei din prima ligă germană, cele două rivale de pe Rhin sunt fruntașe la un capitol în acest sezon, cel al cartonașelor primite: 66 pentru FC Koln și 65 pentru Fortuna Dusseldorf, astfel că se așteaptă un nou derby încins.
Echipe probabile:
FC Koln: Horn – Ehizibue, Bornauw, Leistner, Katterbach – Skhiri, Hector – Kainz, Uth, Jakobs – Cordoba
Fortuna: Kastenmeier – Zanka, Hoffmann, Gießelmann – Zimmermann, Stöger, Morales, Berisha, Suttner – Karaman, Hennings.